Spania se confruntă cu o criză structurală în sectorul transporturilor care amenință să paralizeze economia sa. Conform ultimelor analize, deficitul de șoferi profesioniști se situează între 15.000 și 30.000, o cifră alarmantă pentru un sector care reprezintă 4,39 la sută din PIB-ul național și concentrează 5,4 la sută din ocuparea forței de muncă din țară.

Această penurie are loc într-un context în care cererea nu încetează să crească, în special în perioade precum Black Friday și Crăciun, când locurile de muncă în distribuție și logistică se dublează față de anul anterior, depășind 3.700 de oferte de angajare în doar două luni. Transportul, coloana vertebrală a lanțului nostru de aprovizionare, prezintă simptome de epuizare într-un model care nu reușește să atragă noi talente.

O profesie cu riduri: Îmbătrânirea personalului

Profilul transportatorului spaniol reflectează o îmbătrânire progresivă care agravează criza. 72 la sută dintre transportatorii de mărfuri au peste 50 de ani, conform Confederației Spaniole de Transport de Mărfuri (CETM).

Datele de la InfoJobs confirmă această tendință: printre șoferii de camioane grele, 34 la sută au între 45 și 54 de ani, iar alți 32 la sută între 35 și 44 de ani. Revendicările recente privind pensionarea anticipată din cauza pericolozității postului nu sunt decât un simptom al acestei îmbătrâniri masive. Sectorul pare să fi adormit pe lauri, fără să prevadă furtuna perfectă care se apropia: profesioniști care se pensionează fără a avea suficienți înlocuitori.

Problemă nerezolvată: Femeia în transport

În fața acestui panorama, incorporarea femeilor apare ca o soluție logică și necesară, dar datele dezvăluie o realitate dezamăgitoare. În Spania, femeile reprezintă doar 2 la sută dintre șoferii profesioniști de camion, ceea ce se traduce prin aproximativ cinci mii de șoferițe față de un total de 250.000 de șoferi.

Această subreprezentare este și mai izbitoare când comparăm cu media europeană, unde prezența feminină, deja scăzută, ajunge la cel puțin 3 la sută.

Paradoxul este evident: un sector care plânge după profesioniști respinge – conștient sau inconștient – 52 la sută din talentul potențial. Mai rău, această excludare are loc în poate faptului că femeile constituie 46,6 la sută din forța de muncă spaniolă, un procent care scade la 22,6 la sută în transport și depozitare.

Bariere vizibile și invizibile: De ce nu ajung ele?

Obstacolele pentru incorporarea femeilor sunt multiple și complexe, începând cu cultura sectorială însăși.

Transportul rutier rămâne ancorat într-o identitate tradițional masculină, perceptibilă începând cu permisele de conducere: doar 4,26 la sută dintre persoanele cu permis C (camion) sunt femei, un procent care se prăbușește la 2,8 la sută pentru permisul C+E (camion cu remorci). Lipsa de modele vizibile, stereotipuri înrădăcinate și lipsa de adaptare a companiilor descurajează potențialele candidate care ar putea revitaliza sectorul.

Siguranța: O provocare cu gen

Una dintre piedicile cel mai des menționate de potențialele șoferițe se referă la condițiile de muncă, în special la siguranța în zonele de odihnă.

Aici, statisticile sunt cutremurătoare: dintre aproximativ 380.000 de locuri de parcare pentru camioane calculate în Uniunea Europeană, doar 4.943 sunt certificate ca sigure. Această lipsă critică de infrastructură adecvată – cu servicii de bază, supraveghere și condiții de igienă – afectează în mod disproporționat femeile, care se tem în mod legitim pentru siguranța lor în timpul marilor plecări de acasă.

Inițiative precum Platforma Națională pentru Parcare Sigură și Protejată gestionată de Ministerul Transporturilor reprezintă avansuri, dar sunt în mod clar insuficiente având în vedere amploarea problemei.

Către o soluție integrală: Dincolo de un plasture

Incorporarea în masă a femeilor în transport necesită acțiuni hotărâte și coordonate între instituții, companii și societate. Evenimente precum Congresul Național al Femeii în Transport – desfășurat în martie 2025 și închis de ministrul Óscar Puente – demonstrează o conștientizare instituțională crescută.
De asemenea, recunoașterea „Mujeres en Ruta 2025” de către Observatorul Latino-American de Gen și Mobilitate evidențiază bune practici. Dar gesturile simbolice nu sunt suficiente. Sunt necesare politici active: de la burse specifice pentru formare, până la îmbunătățiri tangibile în siguranța rutieră, trecând prin schimbări culturale în interiorul companiilor înseși.

Criza transportatorilor nu se va rezolva ignorând jumătate din populație. Dimpotrivă, incorporarea depline a femeilor poate și trebuie să fie catalizatorul care transformă sectorul, modernizându-l și făcându-l mai uman, divers și atrăgător pentru generațiile viitoare. Drumul de parcurs este lung, dar destinația merită efortul.