Consiliul de Miniștri tocmai a aprobat un pachet de măsuri care urmărește să schimbe modul în care ne deplasăm și, mai ales, cum alimentăm vehiculele. Nu este vorba de o simplă idee, ci de un cadru legal menit să rămână în vigoare până în anul 2040, cu ambiția ca transportul să nu mai fie unul dintre marii poluatori. Ideea este simplă, dar ambițioasă: reducerea emisiilor de gaze care încălzesc planeta, dar fără a pune întreaga povară doar pe umerii cetățeanului obișnuit, ci pe cei care ne vând combustibilul. Guvernul a înțeles că nu este suficient să schimbi mașina; trebuie să schimbi benzina, motorina și chiar kerosenul avioanelor, iar pentru asta trebuie să dea semnale clare companiilor pentru ca acestea să investească în alternative mai verzi.

Cel mai remarcabil aspect al acestui acord este că stabilește obiective anuale de reducere a emisiilor pentru fiecare tip de transport, dar fără a încurca oamenii cu cifre complicate. Pe scurt, pentru mașini și camioane, se cere ca, până în 2040, benzina și motorina pe care le pun în rezervor să își fi redus amprenta de carbon cu 30% față de ceea ce emit astăzi. Și nu este doar un procent: se obligă, de asemenea, ca în același an, aproape un sfert din combustibilul pe care îl folosim pe șosele să fie de origine avansată, precum biocombustibilii din deșeuri, biogazul sau hidrogenul regenerabil. Ceva similar se întâmplă cu navele de cabotaj (cele care navighează între porturile spaniole) și cu trenurile care nu sunt încă electrificate, care vor trebui să își reducă emisiile cu 33% și, respectiv, 50% în acest orizont. În aviație, deși se aliniază normelor europene, se așteaptă, de asemenea, ca acestea să folosească 34% combustibili sustenabili în 2040. Pe scurt, ideea este ca de fiecare dată când alimentăm rezervorul, acel combustibil să fie mai puțin dăunător.

Dar dacă optăm pentru o mașină electrică? Aici Guvernul s-a gândit la un stimulent ingenios: așa-numitele e-credits. Practic, este un sistem care permite contabilizarea electricității regenerabile consumate de vehiculele plug-in, iar aceste credite pot fi vândute companiilor petroliere sau distribuitorilor pentru ca aceștia să își îndeplinească obligațiile de decarbonizare. Astfel, cel care instalează puncte de încărcare sau produce hidrogen verde va putea obține venituri suplimentare, ceea ce încurajează instalarea mai multor încărcătoare și producția de energie mai curată. Este o modalitate ca mașina electrică nu doar să fie bună pentru mediu, ci și să genereze o mică afacere care să accelereze extinderea sa. Acest mecanism, în plus, împiedică responsabilitatea să cadă exclusiv în buzunarul șoferului, ci repartizează efortul pe întreg lanțul: de la cel care produce energia până la cel care o vinde.

Un detaliu important este că legea nu îi spune cetățeanului ce mașină să cumpere și nici nu îl amendează pentru că folosește vehiculul vechi. Cei obligați să respecte legea sunt marii furnizori de combustibil: companiile care vând benzină, motorină, GPL sau orice alt carburant. Aceștia vor trebui să amestece în fiecare an mai multe produse regenerabile în pompele lor, iar dacă nu o fac, se vor confrunta cu sancțiuni foarte grave, conform Legii Hidrocarburilor. Dar există și flexibilitate: dacă o companie produce hidrogen regenerabil și îl folosește într-o fabrică, poate contabiliza o parte din acea economie pentru transportul rutier, ceea ce oferă un anumit spațiu de manevră pentru ca sectorul să se adapteze fără traume. În plus, se creează un sistem de verificare care urmărește originea fiecărui combustibil regenerabil, de la materia primă până la rezervor, pentru a preveni să ni se vândă drept „verde” ceea ce nu este. Chiar se va premia anual un „lider în tranziția energetică” pe cei care au certificat cel mai multă energie regenerabilă.

În esență, acest acord este un pas necesar și curajos, deși nu lipsit de provocări. Transportul este unul dintre sectoarele care necesită cel mai mult efort pentru decarbonizare, iar această normă completează alte inițiative precum promovarea trenului sau a autobuzului public. Dar să nu ne amăgim: succesul va depinde de materializarea investițiilor, de scăderea prețurilor acestor combustibili curați și de accesibilitatea reală a rețelei de încărcare electrică. Pentru o persoană obișnuită, important este că acest plan nu îi impune o schimbare radicală de azi pe mâine, dar îi asigură că, pe măsură ce trec anii, benzina pe care o pune în mașină va fi mai puțin poluantă, iar dacă într-o zi se hotărăște să treacă la electric, vor exista mai multe locuri unde să o încarce și un sistem care să recompenseze această opțiune. Este un orizont de douăzeci de ani care urmărește să ofere certitudine companiilor și, mai ales, să garanteze că aerul pe care îl respirăm este un pic mai curat. Acum trebuie să veghem să nu rămână doar vorbe goale pe hârtie și să funcționeze mecanismele de control și sancționare, pentru că mediul înconjurător nu așteaptă, iar noi, cetățenii, merităm un viitor cu mai puțin fum și mai mult bun simț.