Femei la volan: Problema nerezolvată a transportului greu din Europa

Un deșert al prezenței feminine pe drumurile europene
Pe autostrăzile care străbat Europa, camioanele de mare tonaj sunt peisajul obișnuit, dar există ceva ce se vede rar la volanul acestor giganți ai asfaltului: femei.
Datele sunt categorice și reflectă o realitate care persistă deceniu după deceniu. Abia 3 la sută dintre șoferii de camion de pe continentul european sunt femei, o cifră care în Spania se prăbușește la un alarmant 2 la sută, potrivit mai multor publicații digitale.
Din aproximativ 250.000 de șoferi profesioniști care mențin în mișcare economia spaniolă, doar 5.000 sunt femei. Acest dezechilibru, departe de a fi o anecdotă statistică, a devenit o problemă structurală pe care sectorul încearcă de ani de zile să o înțeleagă și, mai ales, să o inverseze.
Dacă extindem focusul asupra contextului european, peisajul nu se îmbunătățește substanțial. Potrivit datelor furnizate de Organizația Internațională a Transportului Rutier (IRU), media continentală rămâne stagnantă la acel modest 3 la sută, cu excepții foarte punctuale care abia reușesc să ridice media. Italia conduce această slabă reprezentare feminină cu 7 la sută, urmată de Germania cu 5 la sută. Procentele sunt cu atât mai izbitoare atunci când sunt comparate cu prezența globală a femeilor în sectorul transporturilor și al logisticii, unde acestea ating între 22 și 26 la sută din personal.
Paradoxul este evident: femeile lucrează în sector, da, dar o fac în majoritate în birouri, departamente de administrație, marketing sau resurse umane, în timp ce volanele vehiculelor grele continuă să fie un domeniu aproape exclusiv masculin.
Ce explică această rezistență a asfaltului de a încorpora talent feminin? Șoferele înseși și studiile de specialitate coincid în a semnala mai mulți factori determinanți. Primul și cel mai presant este lipsa infrastructurilor adecvate.
În Spania, cu o rețea de 15.000 de kilometri de drumuri, există abia treizeci de zone de odihnă care pot fi considerate sigure, confortabile și demne pentru transportatori. Realitatea cotidiană îi obligă pe șoferi să înnopteze la benzinării sau în parcuri industriale, locuri unde se concentrează 75 la sută dintre furturile de marfă sau combustibil și unde, potrivit reclamațiilor șoferilor înșiși, au loc agresiuni fizice de care au avut parte 21 la sută dintre profesioniștii europeni. Aceste condiții, pentru femei, multiplică sentimentul de vulnerabilitate și devin un factor de descurajare de prim ordin.
Alături de insecuritate, iese puternic în evidență o altă dificultate: imposibilitatea de a concilia viața profesională și cea familială. Zilele lungi de muncă, zilele întregi petrecute departe de casă și imprevizibilitatea programelor fac din volan o profesie deosebit de ostilă pentru cei care doresc să mențină o viață personală activă.
Marea majoritate a femeilor, potrivit studiilor, preferă să sacrifice veniturile decât să renunțe la viața de familie. La aceasta se adaugă accesul complex și costisitor la formare profesională. Obținerea permiselor necesare — permis C, C+E și Certificatul de Aptitudine Profesională — necesită aproximativ un an de pregătire și o investiție financiară care oscilează între 4.000 și 6.000 de euro.
O barieră economică deloc de neglijat care, deși afectează în mod egal bărbați și femei, are un impact mai puternic asupra unui colectiv care pornește deja dintr-o poziție de dezavantaj social și profesional.
Prezența redusă a femeilor în transportul greu nu este doar o chestiune de justiție socială sau de egalitate de gen. Este, în primul rând, o problemă economică de primă magnitudine. În Spania, sectorul are un deficit de aproximativ 15.000 de șoferi profesioniști, o lipsă care la nivel european sare până la 400.000 de posturi neocupate, potrivit companiei de consultanță Transport Intelligence.
Situația se agravează dacă se ia în considerare îmbătrânirea alarmantă a personalului actual: doar unul din patru șoferi din Spania are sub 50 de ani, ceea ce înseamnă că în doar un deceniu se va pierde mai mult de 30 la sută din forța de muncă din cauza lipsei de înlocuitori generaționali.
Ramón Valdivia, secretarul general al Asociației Transportului Internațional Rutier (ASTIC), o exprimă clar: „Sectorul nostru ar trebui să profite de imensul potențial pe care îl are de creștere și de generare de locuri de muncă pentru a putea face această profesie atractivă și pentru femei”.
Din fericire, se pare că ceva se mișcă în sector. Conștiente de nevoia de a atrage talent feminin, apar inițiative specifice pentru a dărâma barierele de intrare. Programe precum WoMAN, promovat de producătorul de camioane MAN, oferă burse care acoperă o mare parte din costul formării pentru femeile care doresc să obțină permisele profesionale.
Paralel, vizibilitatea șoferelor care profesează deja ajută la spargerea stereotipurilor ancestrale. Nume precum Virginia Simona, cunoscută pe rețelele sociale ca @virgi.camionera.spain, sau Rodica Magherut, prima șoferiță a companiei navareze Jaylo, devin repere care demonstrează că volanul unui TIR poate fi și treaba femeilor. Lor li se adaugă rețele de sprijin precum Rețeaua Femeilor în Logistică și Tehnologie de la ALICE, care promovează programe de mentorat și creează spații de colaborare pentru a încuraja leadershipul feminin în sector.
Transportul greu european se confruntă cu o răscruce de drumuri. Deficitul de șoferi amenință sustenabilitatea unui sector care constituie coloana vertebrală a activității economice a continentului. În același timp, mii de femei rămân în afara unei profesii care le-ar putea oferi stabilitate profesională și salarii decente, dar care le exclude de facto din cauza condițiilor de muncă și a infrastructurilor gândite majoritar pentru bărbați. Uniunea Europeană a început să ia atitudine în această chestiune cu investiții de milioane — 20 de milioane de euro prin programul ‘Conectarea Europei’, extensibili până la 120 de milioane — pentru a crea zone de odihnă sigure și certificate. Dar transformarea nu va fi doar o chestiune de infrastructuri. Necesită o schimbare culturală profundă care să facă din transport un spațiu primitor pentru femei. Numai așa, poate peste câțiva ani, vom putea privi spre drum și vom vedea că prezența feminină la volanul unui camion a încetat să mai fie o excepție și a devenit o imagine cotidiană. Motorul transportului european are nevoie, mai mult ca oricând, ca femeile să se pună la volan.