Germania la răscrucea climatică: ambiție, provocări și povara grea a transportului

Berlin. Germania, cea mai mare putere industrială din Europa, își asumă responsabilitatea climatică cu o politică de mediu bazată pe consensul științific și cadre legale obligatorii. Nucleul strategiei sale este Energiewende (tranziția energetică), un proiect pe decenii de abandonare a combustibililor fosili.
Piatra de temelie este Legea privind Protecția Climei, reformată în 2021, care stabilește obiectivul neutralității climatice până în 2045 și reduce drastic bugetele de emisii permise pe sectoare. Renunțarea accelerată la cărbune (planificată pentru 2030) și extinderea masivă a energiilor regenerabile, care depășesc deja 50% din mixul electric, sunt pilonii săi cei mai vizibili.
În acest cadru, reducerea CO₂ este implementată printr-un sistem de comercializare a emisiilor pentru industrie și sectorul energetic și un preț național pentru CO₂ în transport și încălzire, care crește progresiv.
Fondurile colectate sunt reinvestite în stimulente pentru renovarea clădirilor, achiziția de vehicule electrice și inovația industrială. Cu toate acestea, drumul este abrupt: după atingerea țintelor pentru 2022, Germania nu a respectat obiectivele legale pentru 2023, evidențiind dificultatea de a descarboniza sectoare complexe precum industria grea și, în mod critic, transportul.
Tocmai transportul de mărfuri se constituie ca una dintre cele mai mari provocări. Acest sector, responsabil pentru aproximativ o treime din emisiile de transport din Germania, are ca sarcini principale transferul modal (de la rutier la cale ferată și navigabilă), electrificarea și adoptarea combustibililor alternativi.
Strategia guvernamentală și-a fixat ținta ambițioasă de a crește cota căii ferate în transportul de marfă de la 18% la 25% până în 2030. Pentru aceasta, se investesc miliarde în modernizarea și digitalizarea rețelei feroviare, un punct de gât istoric.
În paralel, este împinsă electrificarea flotei de camioane prin scutiri fiscale și subvenții și se dezvoltă o infrastructură publică de încărcare pentru vehicule grele.
Pentru traseele lungi, unde bateria nu este viabilă, se merge pe e-combustibili (combustibili sintetici) și, cu mai multă putere, pe hidrogen verde. Crearea unei rețele de tronson de hidrogen și adaptarea motoarelor sunt sarcini în desfășurare. În plus, din 2023, un taxă pentru camioane bazată pe emisiile de CO₂ face transportul poluant mai costisitor, incentivând trecerea către alternative curate.
Experți precum Prof. Dr. Manfred Fischedick, directorul renumitului Institut Wuppertal pentru Climă, Mediu și Energie, recunosc progresele, dar cer o mai mare rapiditate. „Cadrul legal și tehnologic este, în mare măsură, definit. Adevăratul obstacol acum este implementarea la viteza pe care o cere criza climatică,” subliniază el. „În transportul de marfă, întârzierea în extinderea feroviară și îndoielile privind disponibilitatea la scară largă a hidrogenului verde sunt riscuri reale. Avem nevoie de o coordonare europeană mai puternică și decizii de investiții curajoase, inclusiv în transformarea digitală a lanțurilor logistice.”
În concluzie, Germania implementează una dintre cele mai avansate arhitecturi politice pentru descarbonizare, cu transportul de marfă în centrul bătăliei. Combinația de legislație coercitivă, stimulente economice și investiții în inovație constituie un plan cuprinzător. Cu toate acestea, presiunea timpului, complexitatea tehnică și limitările infrastructurale pun la încercare capacitatea executivă a țării. Succesul sau eșecul în descarbonizarea acestui sector nu va fi crucial doar pentru atingerea țintelor sale naționale, ci va servi și ca termometru al capacității industriei europene de a concura într-o economie neutră din punct de vedere climatic.