Criza tăcută care rulează pe asfalt: Europa accelerează spre o prăpastie logistică.

Imaginați-vă că drumurile sunt arterele comerțului. Acum imaginați-vă că acele artere încep să se colapseze nu din cauza traficului, ci din absența celor care conduc vehiculele care le dau viață. Acesta nu este un scenariu distopic, ci realitatea dură cu care se confruntă Europa și, cu o severitate deosebită, Spania. Trei din patru tone de mărfuri și 85% din produsele perisabile care ne umplu supermarketurile călătoresc în camioane care au din ce în ce mai multe dificultăți să găsească mâini pe volan. Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU) pictează o panoramă alarmantă: un deficit de 3,6 milioane de șoferi la nivel global, Europa urmând să aibă un deficit de un milion de profesioniști până în 2026. Spania, la rândul ei, are deja o gaură de 30.000 de locuri de muncă neocupate, un simptom precoce al unei boli sistemice.

Problema nu este conjuncturală, ci structurală și demografică. Suntem martorii “ieșirii la pensie în masă” a unei generații care a susținut sectorul. În Europa, vârsta medie a șoferului este în jur de 47 de ani; în Spania depășește 50, cu jumătate din forța de muncă peste 55 de ani. IRU estimează că aproximativ 3,4 milioane de camionagii continentali își vor atârna volanul în următorii ani, creând un vid pe care piața de forță de muncă nouă este incapabilă să-l umple. La scară globală, mai puțin de 12% dintre șoferi au sub 25 de ani; în Europa acel procentaj se prăbușește la 5%, iar în țări precum Spania sau Polonia, abia atinge 3%. Meseria, percepută ca una sacrificantă și cu condiții de muncă adesea dure, nu îi seduce pe tineri.

Această furtună perfectă — pensionări în masă, lipsă de înlocuitori și un boom de neoprit al comerțului online care crește cererea — amenință să transforme lipsa în colaps. Dacă nu se acționează hotărât, previziunile se întunecă și mai mult: până în 2028, deficitul global ar putea depăși șapte milioane. Umberto de Pretto, secretarul general al IRU, a lansat deja un avertisment sever: “Această bombă cu ceas demografică va exploda,” împiedicând creșterea economică și competitivitatea. Rezultatul imediat pe care îl prevăd transportatorii rutiere sunt rute fantomă, livrări cronic întârziate și o presiune insustenabilă asupra costurilor transportului, care vor fi transferate inevitabil în prețurile finale.

În fața acestui abis, răspunsurile instituționale par, deocamdată, insuficiente. Unele guverne, precum cel spaniol, au început să miște piesa cu ajutoare de până la 3.000 de euro pentru obținerea permiselor C și D (camion și autobuz). Un plasture lăudabil dar clar incapabil, singur, să inverseze o tendință de asemenea amploare. Nucleul dilemei stă în profesie în sine: studiile sectoriale, precum cel al platformei TDRJobs, indică faptul că rotația șoferilor se datorează în principal cererii de salarii mai bune (24,3%) și condiții de muncă mai bune (22,1%). Atragerea de talente noi necesită reinventarea meseriei, îmbunătățirea concilierii vieții profesionale cu cea personală, a siguranței și a imaginii sociale a unui job care este, literalmente, suportul lanțurilor noastre de aprovizionare.

Perspectiva pentru 2026 este, așadar, una de incertitudine crescândă. Nu se vede un punct de cotitură care să corecteze dezechilibrul pe termen scurt. În schimb, se prevede o eră de tensiune logistică constantă, în care reziliența economiilor va depinde de capacitatea lor de a face profesia mai atractivă, de a promova intermodalitatea (combinarea trenului cu camionul) și de a digitaliza procesele pentru a optimiza resursele. Spania, cu poziția sa strategică de poartă sudică a Europei și un sector agroalimentar înfloritor, este deosebit de vulnerabilă dacă nu reușește să-și stopeze hemoragia de profesioniști.

Camionul rămâne și va rămâne decenii întregi coloana vertebrală a modelului nostru de consum. Cu toate acestea, acea coloană vertebrală prezintă simptome grave de artroză. Criza șoferilor este mult mai mult decât o problemă sectorială; este un test de stres pentru felul nostru de viață. Ne confruntăm cu o alegere clară: să acționăm decisiv pentru a revalifica o profesie esențială sau să acceptăm că fluxul de bunuri pe care îl considerăm firesc poate începe să cedeze, cu consecințe care vor răsuna în fiecare raft gol și în fiecare factură pe care o plătim. Drumul către 2026 este pavat cu intenții bune, dar este urgent să apăsăm pe acceleratorul soluțiilor.