Spania la răscrucea electrică: subvenții în scădere, amenzi în creștere și un viitor verde în balanță

Tranziția Spaniei către o mobilitate sustenabilă traversează un moment critic, marcat de o contradicție palpabilă în politicile publice.
Pe de o parte, legislația europeană și națională împinge puternic către un parc auto cu emisii zero, stabilind obiective obligatorii și termene limită. Pe de altă parte, Guvernul a anunțat o reducere bugetară a subvențiilor directe pentru achiziționarea de mașini electrice – o lovitură pentru un stimulent cheie al cetățenilor. Această decizie, aparent contradictorie, întinde frânghia unei tranziții care are nevoie atât de impuls public, cât și de adeziunea cetățenilor.
Inima problemei bate în portofelul consumatorului. Programe precum MOVES III, care subvenționau până la 7.000 de euro pentru achiziția unui vehicul electric, au fost un catalizator fundamental. Reducerea sau dispariția acestora înseamnă, în practică, creșterea decalajului already semnificativ de preț dintre un vehicul cu combustie și unul electric.
Pentru multe familii și profesioniști independenți, această ajutor era elementul care echilibra balanța, făcând opțiunea verde viabilă. Fără ea, riscul unei frână în vânzări este real și amenință să răcească o piață care încă are nevoie de stimulente pentru a decola definitiv.
În timp ce consumatorul final se gândește, producătorii auto privesc orizontul cu îngrijorare crescută.
Uniunea Europeană impune obiective de reducere a emisiilor medii ale flotelor, cu amenzi de milioane de euro pentru fiecare gram de CO2 depășit. Instrumentul cel mai eficace pentru a îndeplini aceste obiective este tocmai vânzarea a mai multe vehicule cu emisii zero. Dacă piața spaniolă se contractă din cauza lipsei subvențiilor, constructorii se vor afla la dilema de a accepta amenzi substanțiale sau de a redirecționa vehiculele electrice rare și valoroase către alte țări cu stimulente mai mari, lăsând Spania și mai în urmă în cursa electrică.
La ce răspunde, atunci, decizia guvernamentală? Executivul invocă motive de sustenabilitate fiscală și necesitatea de a prioriza cheltuielile pentru alte infrastructuri critice, cum ar fi rețeaua de puncte de încărcare, a cărei insuficiență este o altă mare barieră.
Filosofia pare a se orienta către subvenționarea infrastructurii colective mai degrabă decât a vehiculului individual. Totuși, această schimbare de strategie, poate sensibilă pe termen lung, se ciocnește frontal cu urgența termenelor legale și realitatea unui consumator încă reticent. Se percepe o lipsă de coordonare între „ce” (obiectivele) și „cum” (instrumentele pentru a le atinge).
Răscrucea este profundă. Spania are nevoie de un dialog urgent și realist între administrație, sector și cetățeni pentru a alinia obiective, resurse și calendar.
O tranziție de succes nu poate depinde de subvenții perpetue, dar nici nu poate fi realizată retrăgându-le prematur. Este necesar un plan credibil și stabil care să combine, treptat, stimulente ale cererii, dezvoltare masivă a încărcării, sprijin pentru industria locală și formule de mobilitate partajată.
Riscul de a nu face acest lucru este de a plăti un preț dublu: cel al amenzilor pentru nerespectare și, mai grav, cel de a pierde oportunitatea de a moderniza transportul și de a îmbunătăți calitatea aerului în orașele noastre. Viitorul electric este în joc și nu poate fi lăsat la încărcare la jumătate.