Amenzi pentru mers prea repede? Curioasul caz al Slovaciei și viteza pietonală

Grabă pietonului, și spațiul care nu-i mai aparține…
Pare sinopsisul unei satire urbane, dar este real: din ianuarie 2026, Slovacia a impus o limită de viteză de 6 km/h pentru pietonii de pe trotuare. Măsura, fără precedent în Europa, ne face să zâmbim imaginându-ne radare care măsoară ritmul unui trecător grăbit, dar ne invită și la o reflecție serioasă. Într-o lume în care spațiul public este din ce în ce mai disputat, este aceasta o soluție absurdă sau un simptom al unei probleme reale? Norma slovacă, deși greu de aplicat, dezvăluie tensiunea tot mai mare de pe trotuarele noastre, unde plimbarea tradițională concurează cu trotinetele electrice și bicicletele care le invadează.
Să analizăm cifrele: o persoană sănătoasă între 18 și 50 de ani merge cu o viteză medie de 4-6 km/h, așadar, teoretic, majoritatea n-ar încălca limita. Adevăratul scop al legii nu este pietonul obișnuit, ci acele comportamente care generează conflicte: alergătorii urbani, persoanele care se strecoară în goană prin aglomerații sau, mai ales, coexistența cu vehiculele de mobilitate personală. Aici se află primul punct orb: măsura pare să vrea să rezolve o problemă de coexistență între actori diferiți (pietoni vs. vehicule ușoare) penalizându-l pe cel mai lent, în loc să definească clar unde ar trebui să circule fiecare.
Absurdul birocratic strălucește când încercăm să vizualizăm aplicarea lui practică. Vor avea agenții radare în mână? Vor fi aplicații care să ne alerteze dacă depășim ritmul? E aproape amuzant să ne gândim la amenda perfectă: „Doamnă, mergeați cu 6,5 km/h fugind de un autobuz care nu frâna.”
Situația amintește de anecdotă informaticianului Esteban și smartphone-ului său hiperoptimizat: în obsesia noastră de a măsura și controla totul, chiar și cel mai natural act, mersul pe jos, devine obiect al unei reglementări excesive. Modernitatea, uneori, ne duce la soluții atât de tehnologizate, cât și ridicole.
M-am gândit la viitorul pe care îl sugerează această lege: vom ajunge să purtăm contoare de kilometri la pantofi? Vor exista „radare de talpă” camuflate în pietrele de pavaj? Absurdul ne ajută să punem la îndoială: în loc să dăm amenzi pietonului pentru grabă lui legitimă, de ce să nu reproiectăm străzile astfel încât această grabă să nu fie nici pericol, nici supărătoare?
Dincolo de anecdotă, regula slovacă pune degetul pe rană la o problemă reală în multe orașe mari, inclusiv cele spaniole. Pietonul, veriga cea mai slabă a mobilității urbane, „iese întotdeauna în pierdere”, nu din exces de viteză, ci din cauza invaziei spațiului său și a lipsei de protecție reală.
În loc de limite de viteză pitorești, este nevoie de o diferențiere normativă clară între vehicule (biciclete, trotinete) și pietoni, cu spații bine delimitate și sigure pentru aceștia din urmă.
În concluzie, măsura este mai mult o performanță legislativă decât o soluție eficientă. Totuși, valoarea ei constă în realizarea a ceea ce probabil și-a propus: deschiderea dezbaterii și atragerea atenției asupra coexistenței haotice de pe trotuare.
Să ne distrăm cu absurdul de a da amenzi pentru mers repede, dar să nu pierdem din vedere fondul: necesitatea de a proiecta orașe pentru oameni, unde pietonul să se poată deplasa în siguranță, liniște și, da, cu viteza pe care i-o permit grabă sau plimbarea sa, fără să concureze cu roți motorizate.
Până la urmă, adevărata nebunie nu este graba pietonului, ci faptul că trebuie să o reglementăm pentru că spațiul care i se cuvine a încetat să-i mai aparțină.