Tranziția ecologică se lovește de realitate: Europa frânează interdicția motoarelor cu ardere internă

Tranziția necesară și urgentă către o mobilitate curată în Europa se ciocnește frontal cu o realitate economică și socială complexă. Deși obiectivul unui mediu înconjurător fără poluanți este împărtășit, calea de a-l atinge se dovedește a fi mai abruptă decât era anticipat.

Anunțurile majore, cum ar fi interdicția vânzării vehiculelor cu motor cu ardere internă începând din 2035, trebuie reevaluate atunci când se analizează impactul asupra unor actori cheie, precum micii transportatori și lucrătorii autonom, pentru care costul unei reînnoiri radicale a instrumentului lor de muncă este, pur și simplu, de nesuportat pe termen scurt.

Acesta este exact scenariul care a condus Uniunea Europeană să facă un pas semnificativ înapoi. După cum s-a putut vedea în publicații specializate recente și în anunțuri oficiale, Comisia Europeană, sub conducerea lui Ursula von der Leyen, a decis să-și flexibilizeze obiectivele de decarbonizare.

După Dialogul Strategic privind Viitorul Industriei Auto Europene, desfășurat la Bruxelles, președinta Comisiei a anunțat, prin contul său de pe rețeaua de socializare X, că reglementarea va fi revizuită pentru a elimina interdicția totală de comercializare a mașinilor cu ardere internă începând din 2035.

Presiunea industriei a fost crucială în această schimbare de direcție. Asociații precum CLEPA, care reprezintă furnizorii din industria auto, și ACEA, care reunește producătorii, și-au ridicat vocile avertizând despre riscurile unei tranziții prea rigide.

Matthias Zink, președintele CLEPA, a argumentat, după cum reiese din notele atașate, că focalizarea doar pe vehiculele 100% electrice ar marginaliza alte tehnologii neutre din punct de vedere al carbonului unde Europa este deja lider. A avertizat, în plus, despre un dezavantaj competitiv care ar putea costa peste 76.000 de locuri de muncă.

Din partea producătorilor, ACEA a transmis o evidență incontestabilă: piața nu avansează în ritmul așteptat. În pofida investițiilor uriașe, cota de piață a vehiculelor pur electrice stagnează, în timp ce hibridile încă reprezintă o treime din piață.

Lipsa infrastructurii de reîncărcare, costurile ridicate ale energiei electrice și lipsa stimulentelor fac imposibilă îndeplinirea obiectivelor inițiale, o realitate pe care Von der Leyen a recunoscut-o afirmând că “contextul nu mai este același”.

Această schimbare reglementară, departe de a fi o simplă concesie pentru marii producători, are implicații profunde pentru baza piramidei transporturilor.

Pentru acel proprietar al unui singur vehicul pe care îl menționezi, extinderea perioadei de vânzare a tehnologiilor cu ardere, chiar și dincolo de 2035, înseamnă un răgaz. Înseamnă că tranziția poate fi mai graduală, permițând explorarea alternativelor precum vehiculele hibride sau combustibilii sintetici (e-fuels), fără a fi forțat la o investiție financiară inaccesibilă pentru conversia la un vehicul complet electric.

Pentru sectorul post-vânzare și pentru service-uri, această veste este la fel de crucială.
Un parc auto mai eterogen, cu motoare cu ardere internă, hibride, electrice și pe hidrogen coexistând, asigură activitate, dar necesită și o reconversie tehnică progresivă.
Service-urile vor trebui să investească în formare și echipamente, dar fără presiunea unei schimbări bruște.

În concluzie, decizia UE nu reprezintă un abandon al obiectivelor verzi, ci o recunoaștere a faptului că sustenabilitatea trebuie să fie și viabilă social și economic.
Mesajul final este clar: neutralitatea tehnologică și flexibilitatea sunt esențiale pentru a nu lăsa pe nimeni pe dinafară în această cale necesară către decarbonizare. Cursa pentru un viitor curat este un maraton, nu un sprint, și Europa tocmai și-a ajustat ritmul pentru a se asigura că poate ajunge la linia de sosire cu industria și țesătura sa socială intacte.