Legea privind Mobilitatea Sustenabilă: Un Text la Jumătate în Cursa Spre Decarbonizare

La mijlocul anului 2025, Legea privind Mobilitatea Sustenabilă, marea miză legislativă pentru transformarea transportului în Spania, se află într-un limbaj politic. După încheierea fazei de raportare pe 11 iunie, proiectul de lege așteaptă votul în Comisia pentru Transporturi, în așteptarea unor sprijinuri parlamentare pe care guvernul nu le are încă garantate.

Textul, care s-a născut cu ambiția de a răspunde urgenței climatice, este blocat de săptămâni din cauza tensiunilor politice străine de conținutul său, aruncând sectorul, în special transportatorii, într-o stare de incertitudine cu privire la regulile de joc care le vor guverna viitorul imediat. Scopul său transcendent de a crea un sistem sigur, intermodal și cu emisii reduse de carbon se lovește de realitatea dură a negocierii.

Nucleul legii afectează direct transportatorii de mărfuri. Textul discutat prevede măsuri care, pe termen lung, urmăresc îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor operaționale globale, cum ar fi impulsul dat autostrăzilor ferate și bonificațiile pentru transferul mărfurilor pe cale ferată. Cu toate acestea, de asemenea, ridică provocări imediate: revizuirea într-un an a etichetării de la Direcția Generală pentru Transport pentru a include emisiile de CO2 ar putea restricționa accesul camioanelor mai vechi în orașe mai devreme decât era prevăzut, iar viitoarea interdicție a zborurilor scurte cu alternative feroviare de sub 2,5 ore ar putea reconfigura o parte a logisticii urgente. Promisiunea de a simplifica instalarea stațiilor de încărcare electrică este o veste bună pentru viitor, dar nu rezolvă anxietatea actuală generată de lipsa de infrastructură.

Cel mai mare prejudiciu pentru breaslă nu este atât în textul legii, cât în incertitudinea pe care o generează amânarea sa. Paralizia face imposibil să se știe cu certitudine când și cum se vor aplica noile norme fiscale, criteriile definitive pentru Zonele cu Emisii Reduse sau termenele reale pentru adaptarea flotelor. Această lipsă de certitudine frânează investițiile: un transportator autonom sau un IMM nu va risca să finanțeze un camion electric fără a cunoaște calendarul exact al ajutoarelor sau al restricțiilor. Sectorul are nevoie de un cadru stabil pentru a-și planifica tranziția necesară, dar extrem de costisitoare.

Proiectul actual este deja rezultatul unor negocieri intense și a încorporat peste 140 de modificări. Au fost temperate unele puncte conflictuale, cum ar fi liberalizarea rutelor de autobuz, care ar fi afectat companiile concessionare. Cu toate acestea, critici persistă, în special din cauza lipsei de ambiție în decarbonizare: nu au fost incluse obiective concrete de electrificare sau fonduri specifice, iar gazul natural lichefiat (GNL) este menținut ca combustibil de tranziție, lăsând mulți actori la o răscruce tehnologică.

În concluzie, Legea privind Mobilitatea Sustenabilă este un text în construcție, căruia îi lipsesc piese cheie și al cărui design final depinde încă de un acord politic. Importanța sa este capitală pentru a dota țara cu o strategie de transport coerentă cu obiectivele sale climatice. Cu toate acestea, semnificația sa pentru transportatori este umbrită de paralizie. Legea promite un viitor mai ordonat și sustenabil, dar sectorul are nevoie, în mod urgent, ca acel viitor să nu mai fie o promisiune și să devină un plan clar și predictibil. Timpul de adaptare, o resursă la fel de valoroasă ca banii, se epuizează în timp ce legea așteaptă pe un raft parlamentar.