Combustibili regenerabili: Piesa ignorată în puzzle-ul decarbonizării

Obsesia pentru vehiculul electric ca soluție unică pentru decarbonizarea transportului rutier începe să își arate crăpăturile. În fața unei abordări monolotice, vocea lui Mario Draghi, cu raportul său despre competitivitatea europeană, a irupt cu forța cuiva care cere pragmatism în loc de ideologie. Apărarea sa a “neutralității tehnologice” nu este o nostalgie a trecutului, ci o avertizare crucială: o tranziție justă și competitivă nu își poate permite să arunce la gunoi instrumente valide și disponibile. Într-un context de incertitudine geopolitică și dependență strategică, Draghi subliniază ceea ce este evident: a pune toate ouăle într-un singur coș este un risc pe care Europa nu și-l poate permite.

Combustibilii regenerabili apar astfel nu ca un plan B, ci ca un aliat strategic și imediat. Platforma pentru Combustibili Regenerabili subliniază eficacitatea lor dovedită: recentul Tour d’Europe a demonstrat o reducere de 67% a emisiilor. Această informație este elocventă. În timp ce se așteaptă ca infrastructura de încărcare electrică să se maturizeze – un veritabil “cal troian” în agenda europeană, așa cum avertizează IRU – acești combustibili oferă o decarbonizare aproape instantanee pentru un parc auto de milioane de vehicule. Virtutea lor constă în imediatitate: sunt compatibili cu motoarele actuale și exploatează rețeaua de distribuție existentă, garantând securitatea aprovizionării.

Cu toate acestea, cadrul regulator european pare hotărât să închidă această ușă. Interdicția vânzării motoarelor cu ardere internă din 2035, bazată pe o abordare pur “de la rezervor la roată”, ignoră în mod deliberat neutralitatea tehnologică. După cum explică David Howell, expert în politici climatice la SEO/BirdLife în Spania, “riscul unei reglementări excesiv de rigide este că descurajează investițiile critice în alte tehnologii complementare, cum ar fi combustibilii sintetici, care vor fi esențiali pentru aviație și transportul maritim.” Această viziune pe termen scurt penalizează în special transportul greu, unde electrificarea masivă este, la ora actuală, o iluzie tehnică și logistică.

Situația este deosebit de îngrijorătoare pentru Spania, o țară cu o industrie logistică puternică și un trafic intens de mărfuri pe drumuri. Absența unei fiscalități diferențiate care să stimuleze utilizarea combustibililor regenerabili, așa cum cere Platforma, ne plasează într-o poziție de dezavantaj față de alți parteneri europeni. María García de la Banda, directoarea Catedrei de Tranziție Energetică de la Universitatea Comillas-ICAI, confirmă acest lucru: “Spania are un potențial enorm de a produce hidrogen verde și combustibili sintetici. O reglementare inteligentă care să internalizeze emisiile din întregul ciclu de viață, și nu doar cele de la eșapament, ne-ar putea transforma într-un hub energetic și ar putea crea o industrie auxiliară cu valoare adăugată ridicată.”

Debatul de fond este mai profund: este vorba despre a alege între o tranziție disruptivă și traumatică și una evolutivă și incluzivă. Posibilele mandate de cumpărare a camioanelor cu emisii zero, care îi îngrijorează atât de mult pe transportatori, ar putea să scoată de pe piață mii de IMM-uri dacă sunt aplicate prematur. Decarbonizarea nu poate fi un lux pe care numai marile corporații și-l pot permite. “Autonomia pe rută” despre care vorbesc profesioniștii nu este doar o problemă de kilometraj, ci una de supraviețuire economică.

Pe scurt, includerea efectivă a combustibililor regenerabili în calea decarbonizării nu este o capcană a sectorului tradițional. Este o problemă de inteligență strategică, competitivitate și justiție socială. Revizuirea reglementărilor privind emisiile în 2025 este o oportunitate istorică pentru UE să își corecteze cursul și să îmbrățișeze în sfârșit un principiu pe care mereu a spus că îl apără: neutralitatea tehnologică. Drumul către 2050 este prea lung și complex pentru a-l parcurge pe un picior.